Limbajul articulat este o formă
de activitate specific umană,
care constă
în folosirea limbii în
procesul de comunicare şi de gândire. Limba este principalul mijloc de
comunicare între membrii unei colectivităti. Fiecare individ îşi
însuşeşte treptat, din
frageda copilărie, limba pe care o vorbesc oamenii din jurul său, şi foloseşte
această limbă în
relatiile sale cu ceilalţi oameni, respectând anumite reguli (fonetice, lexicale, morfologice şi
sintactice), proprii
limbii respective.
Achiziţia limbajului
este unul dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării
copilului. Omul simte
nevoia de a comunica din momentul în care se naşte iar dezvoltarea limbajului va avea
loc chiar dacă copilul va fi stimulat; dar progresul în achizitia limbajului va fi cu
atât mai vizibil şi mai rapid dacă copilul va ti stimulat în acest sens, dacă vor exista conditiile propice dezvoltării
acestuia.
Limbajul reprezintă
"cheia învăţării';
fără limbaj copilul nu
îi va întelege pe ceilalti oameni, nu va putea comunica cu ei. Prima fonnă
de comunicare a
copilului este de obicei cea realizată cu mama sa, şi se petrece atunci când mama ia în
brate bebeluşul şi îi vorbeşte. Acesta răspunde privind către fata celui care îl ia în brate şi mişcând capul.
Această interactiune
dintre părinte şi copil este foarte importantă ca un prim pas în dezvoltarea limbajului.
Copilul învată repede mai ales dacă părintii vorbesc cu el aproape tot timpul, mentin cu
copilul contactul vizual, îşi modulează vocea şi îşi folosesc capul şi
mişcările bratelor
pentru a-şi întări mesajele verbale. Copilul va începe să imite aceste expresii şi
sunete, până
când ajunge să
realizeze o adevărată conversatie.
Nu toti copiii realizează
la aceeaşi
vârsta maturizarea pe
toate planurile. Astfel, un copil inteligent şi cu o dezvoltare fizică
armonioasă poate
prezenta încă un grad de imaturizare în planurile psihomotor şi afectiv fală de gradul maturizării atins de colegii săi
de aceeaşi
vârstă. Unnărind
motricitatea, care este
definită ca "denumire globală a reactiilor musculare prin care se realizează
mişcarea corporală" sau
"reactii musculare prin care se efectuează mişcarea, reorganizarea activită~i
musculare la modificările
de pozitie, la
deplasare şi la acte coordonate de interventie în ambiantă",
observăm, în
activitatea practică, că, de fapt, dificultăţile
pe care le au unii
copii nu se manifestă În mişcarea propriu-zisă, ci În calitatea acestei mişcări,
determinată de felul
cum sunt receptate şi interceptate informaliile şi de calitatea actului de răspuns.
Este vorba, deci, de un
act complex, care conjugă forţele motrice cu cele psihice în realizarea acţiunii
şi care este dcnumit
psihomotricitate.
Particularitălile fizice,
motrice şi psihice alc fiecărei persoane determină o conduită psihomotorie individuală. Această conduită este determinată
de diferite procese şi
funclii psihice, de
maturizarea generală a sistemului nervos, de dezvoltarea fizică şi
calită\ile sale, de
receplia informaţiilor, de execuţia adecvată a actului de răspuns,
toate aceste calităli
Îmbinându-se Într-un
mod original.
Psihomotricitatea este, deci, o
funclie complexă, o aptitudine, o conduită specifică, ce integrează
şi conjugă aspecte
motrice şi psihice legate de func\iile perceptive, senzoriale, intelectuale şi
motrice, de receplia
informaliilor şi execulia adecvată a actului de răspuns.
Studiind cele mai valoroase cărţi
în domeniu şi
adăugând experienţa mea
ca şi cadru didactic am încercat să surprind influenlele tulburărilor
motorii asupra
vorbirii preşcolarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu